Dictionar

Rezultate secundare (Sub):

SUB-

Parte de vorbire: elem.
Origine: (fr. sub-, sous-, cf. lat. sub)

1. „inferior” (spaţial, ierarhic, calitativ sau dimensional), „derivat, ulterior”.


Subacut, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. subacute)

1. (despre boli) cu simptomatologie relativ slabă.


Subacvatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. subaquatique)

1. care este, se petrece sub apă.


Subadministrator

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. subadministrator)

1. (în trecut) ajutor al unui administrator.


Subaerian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. subaérien)

1. din straturile inferioare ale atmosferei.


Subagent

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-agent)

1. persoană sau întreprindere care lucrează pe contul şi în numele unui agent mandatar.


Abbevilian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.


Abces

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un ţesut sau organ.

2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.

3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.

4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.

5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.


Abietin

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abiétin)

1. substanţă răşinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă şi alcool.

2. coniferină.


Abisal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abyssal, lat. abyssalis)

1. referitor la abis.

2. aflat în zona de mare adâncime şi fără de lumină a mărilor şi oceanelor.

3. regiune = zonă de mare adâncime a fundului mărilor şi oceanelor.

4. referitor la subconştient.


Ablativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.

2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.


Ablaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.

2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.

3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.

4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă datorită încălzirii sale până la incandescenţă.