relativ

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT relativus
2. FR rélatif
3. EN relative
4. DE relativ; verhältnismäßig
5. RU относительный
6. HU relative, viszonylagos

relativ, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv.  
Etimologie: (fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

1. adj. care există în cadrul unor relații concrete; condiționat, limitat.
2. care este în raport, în relație cu altceva.
3. pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii.
4. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație.
5. valabil între anumite limite, în anumite condiții.
6. (fiz.) mișcare ~ă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil.
7. adv. aproximativ, aproape.

relativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. relativisme)

1. concepție idealist-subiectivă care exagerează relativitatea cunoașterii umane, negând ca-racterul obietiv al adevărului, văzut doar ca o convenție, o ficțiune.
2. relativitate.

relativist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. relativiste)

1. I. referitor la relativism (doctrină care afirmă că valorile și cunoștințele sunt relative și nu absolute).
2. care admite, care profesează relativismul.
3. (fiz.) referitor la teoria relativității și la efectele prevăzute de această teorie.
4. II. adept al relativismului.
5. cel care este un susținător al teoriei relativității.

relativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. relativité)

1. faptul de a fi relativ; relativism.
2. proprietate a fenomenelor, a mărimilor fizice de a depinde de condițiile concrete în care se efectuează măsurarea lor sau de sistemul de referință la care sunt raportate.
3. teoria ~ății = teorie fizică potrivit căreia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atât mai mică cu cât vitezelor corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii în vid.

relativiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. relativiser)

1. a imprima, a căpăta un caracter relativ (2).

analogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analogie, lat. analogia)

1. corespondență, asemănare între două sau mai multe situații, obiecte, fenomene, noțiuni etc.
2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta și un alt sistem cunoscut.
3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.
4. (jur.) metodă de soluționare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.
5. asemănare parțială de formă, sau de conținut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influența celuilalt.

anantapodoton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anantapodotone)

1. anacolut în care din două elemente corelative ale unei expresii alternative lipsește unul sau este înlocuit.

antropomorfist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anthropomorphiste)

1. I. relativ sau legat de antropomorfism.
2. care atribuie divinității o formă și o natură umană.
3. II. adept al antropomorfismului.
4. persoană care învață antropomorfismul, care este înclinat să creadă în el.

aporetic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aporétique)

1. I. care are aspectul unei aporii, de aporie.
2. relativ la o aporie.
3. care se confruntă cu o contradicție insolubilă în raționament (aporie).
4. II. adept al filozofiei scepticului Pyrrhon.
5. cel care studiază aporiile.

asociativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. associatif)

1. relativ la asociație (3); (despre memorie) evocator de imagini prin asociație (3).
2. (mat.; despre o operație) care, repetată și aplicată unui șir de factori, conduce la același rezultat.

atributiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attributif)

1. cu funcție de atribut.
2. propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă.