Dictionar

Rezultate principale (Caracter):

Caracter

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.

2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.

3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.

4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.

5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.

6. caracteristică a unui lucru, fenomen.

7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.

8. (inform.) literă, cifră, semn particular.

9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.


Rezultate secundare (Caracter):

Caracter distinctiv; caracter de diferenţiere; criteriu de diagnosticare

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT proprietas diagnostica; character differentialis

2. FR critére differentiel; marque distinctive; signe diagnostique

3. EN mark of distinction; diagnostic sign; distinctive mark; characteristic feature

4. DE Unterscheidungsmerkmal; Differenzierungsmerkmal

5. RU отличительный признaк; диarностический признaк

6. HU megkülönböztető, differenciáló jelleg


Caracter; însuşire

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT character

2. FR caractère

3. EN character

4. DE Merkmal

5. RU признaк

6. HU tulajdonság, jelleg


Caracterial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractériel)

1. referitor la caracter.


Caracteriogramă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractériogramme)

1. formulă de exprimare cantitativă a trăsăturilor caracteriale individuale.


Caracteristic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractéristique)

1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.

2. s. f. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc.

3. partea întreagă a unui logaritm.

4. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru.

5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic.

6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.


Caracteriza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. caractériser)

1. a constitui caracteristica unei fiinţe sau a unui lucru.

2. a înfăţişa, a descrie o fiinţă, un fenomen în ceea ce are particular, esenţial.


Abces

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un ţesut sau organ.

2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.

3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.

4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.

5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.


Aberanţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aberrance)

1. aberaţie.

2. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.


Absconzitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abscons + -itate)

1. caracter abscons.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractism

Parte de vorbire: s.
Origine: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.