idee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idée, lat., gr. idea)

1. formă de reflectare, de reprezentare generalizată a realității în conștiință; noțiune, concept.
2. a avea ~ = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat despre...
3. gândire, concepție, fel de a vedea.
4. concepție de bază care se desprinde dintr-o lucrare literară, artistică etc.
5. gând, opinie, părere, convingere, judecată.
6. ~ fixă = imagine, gând care revine mereu în mintea cuiva.
7. intenție, plan, proiect.
8. o ~ (de) = o cantitate mică, puțin.

ampelidee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. ampélidées)

1. (botanică) familie de plante dicotiledonate polipetale cuprinzând mai multe genuri (cuprinde familia viței de vie); vitacee.

anteroidee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. antheroidea)

1. (bot.) transformarea teratologică a stigmatelor în antere.

bovidee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bovidés)

1. pl. familie de mamifere rumegătoare: bovinele, ovinele, caprinele etc.

floridee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. floridées)

1. (bot.) familie de alge marine cu o formă grațioasă și culori roșii strălucitoare; alge roșii, rodoficee.

idee-forță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (idee + forță, cf. fr. idée-force)

1. idee centrală a unui raționament; idee principală.

orhidee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orchidées, germ. Orchidee)

1. familie de plante monocotiledonate erbacee tropicale cu flori mari, frumos colorate, care au trei petale, dintre care una în formă de pinten întors.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abstracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. abstraction, lat. abstractio)

1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare.
2. abstractizare.
3. a face ~ de = a nu lua în considerare.

absurditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. absurdité, lat. absurditas)

1. caracterul a ceea ce este absurd; situație, idee absurdă; aberație.

alineat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alinéa, lat. alinea)

1. rând mai retras într-un text, care marchează trecerea la o altă idee; fragment de text între două asemenea rânduri.
2. pasaj dintr-un articol de lege; paragraf.

amprentă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empreinte)

1. urmă lăsată de un obiect prin apăsare.
2. (pl.) ~e digitale = urmele lăsate de vârfurile degetelor pe ceva.
3. mulaj al maxilarului sau al unei părți din acesta servind pentru lucrarea protezelor dentare.
4. (fig.) urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc.