Dictionar

-PLAN

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -plane, it. -plano, cf. lat. planus)

1. „în formă plană, plan, plat”.
 

acvaplan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquaplane)

1. planșă de lemn, în sport, care alunecă pe apă remorcată de o ambarcație cu motor.
2. sport practicat pe o asemenea planșă.
3. ambarcație de transport având propulsie cu reacție submarină.
 

aeroplan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aéroplane)

1. aparat de locomoție aeriană mai greu decât aerul, alimentat de un motor și susținut de aripi; avion.
2. (fam.) a se face ~ = a pleca repede pentru a executa un ordin.
 

arierplan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrière-plan)

1. linie de perspectivă la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan.
2. (fig.) în ~ = într-o poziție inferioară, în umbră.
 

biplan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biplan)

1. (avion) cu două rânduri de aripi suprapuse.
 

cargoplan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. cargo-plan)

1. plan de încărcare a mărfurilor pe o navă.
 

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

abducție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abduction, lat. abductio)

1. mișcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului; (înv.) abducțiune.
2. (antonime) aducție, (înv.) aducțiune.
 

abietacee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abietacées)

1. (bot.) familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

absint

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absinthe, lat. absinthium)

1. plantă amară și aromatică, cu esență toxică; pelin.
2. băutură alcoolică, tare, verzuie, preparată din absint.