penumbră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. pénoumbre)

1. zonă incomplet luminată, între umbra unui corp și regiunea luminoasă înconjurătoare.
2. (pict.) zonă de trecere între lumină și umbră.

umbral

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Umbral)

1. colorație a lentilelor ochelarilor de vedere.

umbraticol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. umbraticole, ombraticole)

1. (despre plante) care iubește umbra, care crește pe locuri umbrite.

arierplan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrière-plan)

1. linie de perspectivă la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan.
2. (fig.) în ~ = într-o poziție inferioară, în umbră.

autotipie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autotypie)

1. procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și lumină fiind reduse prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii.
2. clișeul obținut.

cadran

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cadran)

1. suprafață cu anumite diviziuni și cifre pe care se citește deplasarea unui ac indicator.
2. ~ solar = instrument pentru măsurarea timpului, constând dintr-un băț fixat pe o suprafață plană, a cărui umbră indică orele.
3. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin întretăierea a două perpendiculare.
4. arc (sector) reprezentând un sfert de cerc.

eclipsa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. éclipser)

1. tr. a întuneca lumina unui astru.
2. (fig.) a umbri, a lăsa în umbră.
3. refl. (fam.) a dispărea, a rămâne în umbră.

eclipsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)

1. dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta și observator, sau a intrării lui în conul de umbră a altui corp ceresc.
2. (mar.) intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase.
3. instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor.
4. (fig.) dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane, a unui lucru.
5. întunecare, pierdere temporară a cunoștinței.

elagaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. élagage)

1. operație de îndepărtare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor; elagare.
2. (silv.) ~ natural = moartea ramurilor inferioare ale unui copac care se găsesc la umbră.
3. (var.) (înv.) elagagiu.