descuraja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. décourager)

1. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni.

descurajant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. décourageant)

1. care descurajează; demoralizant, deprimant.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

catastrofa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. catastropher)

1. a consterna, a descuraja.
2. a produce cuiva o catastrofă.

consternație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. consternation, lat. consternatio)

1. stare neputincioasă de copleșire cauzată de un eveniment terifiant, greu de înțeles; consternare.
2. stare de tristețe și mare descurajare cauzată generalmente de o veste proastă.
3. (var.) consternațiune.

demobiliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démobiliser)

1. a trece forțele armate de la starea de mobilizare la cea de pace.
2. (fig.) a face să slăbească combativitatea, perseverența cuiva; a descuraja.

demobilizator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démobilisateur)

1. care demobilizează (2); descurajant.

demonta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démonter)

1. a desface, a descompune (un mecanism, o mașină) în piesele componente.
2. (fig.) a descuraja, a dezorienta (pe cineva).