aduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. adducere)

1. tr. (persoane sau lucruri) a lua ducând cu sine (undeva sau la cineva).
2. a apropia de corp sau de o parte a corpului.
3. a face să capete o anumită direcție sau înclinație.
4. a face să ajungă într-o anumită stare sau situație.
5. a face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza.
6. a înfățișa spre examinare.
7. (expr.) a ~ (pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu totul pe cineva.
8. (expr.) a ~ jertfă = a jertfi.
9. (expr.) a ~ la cunoștință = a înștiința.
10. (expr.) a ~ mulțumiri = a mulțumi.
11. (expr.) a ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) = a pomeni (despre ceva sau despre cineva).
12. (expr.) a-și ~ aminte = a-și aminti.
13. intr. (precedat de prepoziția cu) a avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna.
14. (precedat de prepoziția a) a emana un miros specific (de obicei, neplăcut).

aducere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aduce)

1. acțiunea de a aduce.
2. luare cu sine a unui lucru și deplasarea acestuia până undeva, sau până la cineva.
3. apropiere a ceva de sine sau de o parte a corpului.
4. dare a unei anumite direcții unei părți a corpului; îndoire.
5. (înv.) (expr.) mandat de ~ = ordin scris prin care un inculpat este chemat în fața justiției.
6. (expr.) ~ spre îndeplinire = executare.
7. (expr.) ~-aminte = amintire, revenire în memorie.
8. (expr.) ~ la cunoștință = faptul de a face cunoscut ceva.

readuce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (re1- + aduce)

1. a aduce din nou la locul sau la starea de mai înainte.

retraduce

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. retraduire)

1. a traduce din nou.
2. a traduce în altă limbă un text tradus anterior.
3. (prin ext.) a reformula în alt mod.

supraduce

Parte de vorbire:  vb. tr. (înv.)  
Etimologie: (supra- + duce)

1. a duce în plus.

traduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. traducere, după fr. traduire)

1. tr. a transpune dintr-o limbă în alta; a tălmăci.
2. (spec.) a restabili un text telegrafic pe baza semnalelor recepționate.
3. (fig.) a exprima, a reda (prin artă).
4. a ~ în viață = a înfăptui, a pune în aplicare.
5. (tehn.) a transforma o mărime de o anumită natură într-o mărime de o altă natură.
6. (jur.) a cita în fața justiției, a da în judecată.
7. (fam.) a înșela (în dragoste).
8. tr., refl. a (se) manifesta, a (se) exprima (prin).

acvifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aquifère)

1. care conține apă; care conduce sau înmagazinează apa.
2. (geol.) care poartă sau conține apă (ex. teren ~).
3. (bot.) care aduce apă sau sevă (ex. celulă ~ă).

aditivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. additivité)

1. proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții și așa mai departe de a fi aditivă.
2. proprietatea pe care o au anumite elemente de a putea fi adăugate (sau scăzute) altora, de a putea fi adăugate (sau scăzute) din altele.
3. (matematică) proprietate comună unei mulțimi de numere sau mărimi, care se traduce prin faptul că acestea sunt susceptibile de adiție și substracție.
4. (matematică) proprietatea unei funcții f astfel încât f(x+y)=f(x)+f(y) pentru toate elementele x și y din domeniul lui f.

albaspină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. alba spina, it. albaspina)

1. arbust spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, flori albe în buchețele și cu fructe comestibile; păducel.

amendabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amendable)

1. (mai ales despre legi) care poate fi amendat, care se poate îndrepta, căruia i se pot aduce îmbunătățiri.

anunța

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. annoncer, lat. annuntiare)

1. a aduce la cunoștință.
2. a vesti sosirea cuiva sau un eveniment.

apocatastază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocatastase, gr. apokatastasis)

1. readucere la un stadiu anterior.
2. (la stoici și unii mistici) reconstituire a unor situații inițiale de proveniență originară.