Dictionar

absolvi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
 

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.
 

accesibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accessibilité)

1. calitatea a ceea ce este accesibil; însușirea de a fi accesibil.
2. faptul de a fi accesibil persoanelor cu dizabilități.
3. (economie) posibilitate materială și financiară de a accesa o resursă, bun sau serviciu.
4. (antonime) inaccesibilitate, neaccesibilitate.
 

acutumanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accoutumance)

1. faptul de a se obișnui; adaptare.
2. (med.) proces prin care organismul devine insensibil la acțiunea unui medicament, a unei otrăvi.
 

acuză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. accusa)

1. faptul prin care se atribuie cuiva o culpă; învinuire, acuzare.
 

adecvație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adéquation, lat. adaequatio)

1. faptul, însușirea de a fi adecvat; adecvare.
2. echivalență perfectă, coincidență reală.
3. (prin ext.) calitatea a ceea ce este adecvat, exactemente adaptat, pentru scopul propus.
4. (antonime) inadecvare, neadecvare.