acceptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.
2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.
3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.

acceptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.
2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.
3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.

convenabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. convenable)

1. care convine sau poate conveni; acceptabil, mulțumitor.
2. (despre mărfuri, prețuri) ieftin.

eupareunie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. eupareunie)

1. condiții normale pentru efectuarea actului sexual, acceptabile pentru ambii parteneri; îndeplinire normală a actului sexual; act sexual normal.
2. (antonim) dispareunie.

justificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. justification, lat. iustificatio)

1. acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificare.
2. ansamblu de argumente prezentate de cineva în apărarea sa; faptul de a se justifica, de a-și dovedi nevinovăția.
3. un motiv, o explicație sau o scuză despre care cineva crede că oferă un sprijin convingător sau acceptabil pentru a explica un comportament, o credință sau un eveniment.
4. (tipografie) acțiunea de a justifica o linie, de a da unei linii lungimea potrivită prelungind sau scurtând spațiile libere.
5. (var.) justificațiune.