explica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. expliquer, lat. explicare)

1. tr. a arăta, a clarifica, a lămuri.
2. a descoperi, a lămuri cauza; a demonstra.
3. (fam.) a preda o lecție; a face expunerea unor cunoștințe.
4. refl. a se justifica.
5. a se înțelege, a se pricepe.
6. refl., tr. a (se) lămuri, a (se) înțelege.

explicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explicable, lat. explicabilis)

1. care se poate explica; care se poate înțelege (ușor).
2. (var.) (înv.) esplicabil.
3. (antonime) inexplicabil, neexplicabil.

explicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. explication, lat. explicatio)

1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni.
2. a cere ~ii (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent.
3. cauză.
4. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment.
5. rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează.

explicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. explicatif)

1. care are rolul de a explica.
2. notă ~ă = explicație a unui cuvânt, a unei chestiuni în legătură cu un text.
3. dicționar ~ = dicționar în care sunt explicate sensurile și întrebuințările cuvintelor.
4. propoziție relativă ~ă = propoziție apozitivă.

explicator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. explicateur, lat. explicator)

1. I. care explică, care interpretează; explicativ.
2. (gram.) conjuncție ~oare = conjuncție cauzală.
3. II. persoană care explică sau care interpretează.
4. (I., II.) (cel) care comentează, care face lumină asupra semnificației a ceva.
5. (I., II.) (cel) care furnizează cauza, originea a ceva.

acționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actionnalisme)

1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieții sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acțiune.

adnotare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adnota)

1. acțiunea de a adnota și rezultatul ei.
2. notă explicativă, însemnare pe marginea unui text; adnotație.

adnotație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. adnotatio, annotatio)

1. notă explicativă adăugată la un text; adnotare.
2. (var.) adnotațiune.

alegorist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégoriste)

1. cel care explică alegoriile.
2. autor de alegorii.

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.

analogiza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (engl. analogize)

1. a explica prin analogii; a exprima ca analogie.