Dictionar

logocofoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. logocophose)

1. afazie caracterizată prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite.
 

mitologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mythologie, lat. mythologia)

1. totalitatea miturilor, a legendelor care aparțin unei civilizații.
2. studiu științific al miturilor, al originii și semnificației lor.
3. ansamblu de credințe, de idei care se referă la aceeași națiune și care se impun membrilor unei colectivități.
 

onomasiologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. onomasiologie, germ. Onomasiologie)

1. ramură a lingvisticii care studiază evoluția semnificației și a formei cuvintelor.
 

semantem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sémantème)

1. (lingv.) cea mai mică unitate semantică a unui cuvânt, identificabilă adesea cu rădăcina acestuia, care constituie suportul semnificației lexicale; lexem.
 

semiotician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. sémioticien)

1. specialist în semiotică.
2. lingvist, specialist în studiul semnelor, simbolurilor și semnificației acestora.
 

surditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. surdité, /2/ sourdité, lat. surditas)

1. pierderea sensibilității auditive; surzenie; anacuzie, cofoză.
2. ~ verbală = afazie prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite.
3. calitatea unui sunet de a fi surd.