OK
X
rădăcină
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
radix
2.
FR
racine
3.
EN
root
4.
DE
Wurzel
5.
RU
корень
6.
HU
gyökér
rădăcinat, -ă
Parte de vorbire:
adj. (înv.)
Etimologie: (vb. rădăcina)
1.
(despre
plante)
înfipt
cu
rădăcinile
în
pământ;
înrădăcinat.
ablaut
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Ablaut)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină;
alternanță
vocalică;
apofonie.
adventiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adventif)
1.
(științe
juridice)
care
este
obținut
pe
altă
cale
decât
succesiunea
directă.
2.
(biol.)
(despre
specii)
care
pătrunde
accidental
într-o
anumită
biocenoză.
3.
(bot.)
dezvoltat
întâmplător
și
pe
locuri
neobișnuite,
adesea
ca
urmare
a
unor
fenomene
de
regenerare.
4.
(bot.)
califică
o
parte
a
plantei
care
crește
pe
un
organ
neobișnuit,
de
exemplu
rădăcini
care
apar
pe
tulpini
sau
rizomi.
5.
(despre
cratere)
care
are
altă
deschizătură
decât
craterul
principal.
6.
rădăcină
~ă
=
rădăcină
care
se
dezvoltă
pe
diferite
părți
ale
plantei.
7.
mugure
~
=
mugure
care
se
dezvoltă
din
țesuturi.
afixație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. affixation)
1.
proces
morfologic
prin
care
un
grup
de
litere
(afixul)
este
atașat
unui
cuvânt
de
bază,
sau
rădăcină,
pentru
a
forma
un
cuvânt
nou.
aglutinant, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. agglutinant, lat. agglutinans)
1.
adj.
care
aglutinează.
2.
care
se
lipește.
3.
limbă
~ă
=
limbă
în
care
raporturile
gramaticale
se
exprimă
cu
ajutorul
afixelor
atașate
la
rădăcina
cuvântului.
4.
s.m.
anticorp
care
coagulează
bacteriile
din
organism.
5.
s.n.
substanță
care
are
proprietatea
de
a
coagula
coloizii.
6.
material
de
legătură
între
agregate.
apofonie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. apophonie)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină,
indicând
astfel
o
schimbare
de
utilizare
sau
sens;
alternanță
vocalică;
ablaut.
atematic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. athématique)
1.
(despre
cuvinte)
în
care
sufixul
sau
desinența
se
adaugă
direct
la
rădăcină.