OK
X
-ISM
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (fr. -isme, cf. gr. -ismos)
1.
„doctrină,
sistem,
curent,
profesiune,
stare
de
fapt”.
-MORFISM
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (fr. -morphisme, it. -morfismo, cf. gr. morphe)
1.
„(referitor
la)
formă,
care
are
o
anumită
formă”.
-PLASM
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (gr. plasmos „modelat, fasonat”)
1.
„plasmă,
plasmatic”.
aboliționism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abolitionnisme)
1.
mișcare
politică
apărută
la
sfârșitul
sec.
XVIII
în
S.U.A.,
care
susținea
desființarea
sclavajului.
2.
curent
de
opinie
care
susține
necesitatea
abolirii
unor
relații
sociale,
a
unui
regim
politic,
unei
pedepse.
absenteism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)
1.
absență
frecventă
și
nemotivată
dintr-un
loc
de
muncă.
2.
mod
de
exploatare
a
pământului
printr-un
intermediar.
3.
neparticiparea
la
alegeri
sau
la
ședințe
politice.
4.
~
parlamentar
=
practică
folosită
de
deputații
opoziției
constând
în
neparticiparea
la
sesiunile
parlamentului,
pentru
întârzierea
sau
blocarea
adoptării
unor
legi.
absintism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. absinthisme)
1.
intoxicație
cu
absint.
abil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)
1.
care
are
multă
pricepere
manuală;
îndemânatic.
2.
care
execută
(ceva)
cu
pricepere
și
competență;
dibaci,
priceput.
3.
(fig.)
care
dă
dovadă
de
viclenie
și
ingeniozitate;
care
este
descurcăreț,
șmecher.
4.
(jur.)
care
îndeplinește
condițiile
cerute
de
lege
pentru
a
exercita
un
anumit
drept.
5.
(antonime)
inabil,
neîndemânatic,
nepriceput,
stângaci.
abilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)
1.
calitatea
de
a
fi
abil;
dexteritate;
pricepere,
dibăcie.
2.
(jur.)
aptitudine
legată
de
a
face
ceva.
3.
(la
pl.)
(depr.)
tertipuri,
șmecherii,
șiretlicuri.
4.
(antonim)
inabilitate.
ab intestat
Parte de vorbire:
loc. adj.
Etimologie: (lat. ab intestat)
1.
(jur.)
(despre
o
succesiune)
care
se
află
în
absența
unui
testament,
situație
în
care
legea
reglementează
transmiterea
bunurilor.
abiotic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abiotique)
1.
care
se
opune
vieții;
care
este
lipsit
de
viață.
2.
califică
un
mediu
în
care
organismele
vii
nu
pot
trăi,
incompatibil
cu
viața.
3.
care
ține
de
abioză;
propriu
abiozei.
4.
factor
~
=
unul
dintre
cei
doi
factori
care
guvernează
distribuția
populațiilor
bentice
în
ocean
și
care
depinde
în
esență
de
mediul
în
care
evoluează
animalele
și
plantele.
abiotrofie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiotrophie)
1.
(biol.)
proces
degenerativ
care
atinge
celulele
vii
(ale
sistemului
nervos);
slăbire
sau
încetare
a
funcțiilor
unui
țesut,
organ
sau
organism.
abioză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiose)
1.
stare
a
unui
corp
abiotic;
stare
lipsită
de
viață.
2.
conservare
a
produselor
alimentare
prin
distrugerea
microorganismelor.