OK
X
aptitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aptitude, lat. aptitudo)
1.
înclinație,
dispoziție
naturală
sau
câștigată
de
a
face
unele
lucruri;
destoinicie.
inaptitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. inaptitude)
1.
lipsă
de
aptitudine;
nepricepere.
abilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)
1.
calitatea
de
a
fi
abil;
dexteritate;
pricepere,
dibăcie.
2.
(jur.)
aptitudine
legată
de
a
face
ceva.
3.
(la
pl.)
(depr.)
tertipuri,
șmecherii,
șiretlicuri.
4.
(antonim)
inabilitate.
abstractivitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abstractivité)
1.
aptitudinea
de
a
abstrage;
caracterul
persoanelor
cu
această
abilitate.
aplicație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)
1.
punere
în
practică;
aplicare.
2.
punct
de
~
=
punct
în
care
se
exercită
o
forță
asupra
unui
corp;
școală
de
~
=
instituție
școlară
atașată
pe
lângă
o
instituție
de
pregătire
a
cadrelor,
în
care
se
face
practică
pedagogică.
3.
(mil.)
formă
de
pregătire
a
comandamentelor
și
trupelor
prin
rezolvarea
unor
situații
de
luptă
ipotetice.
4.
(fig.)
aptitudine,
talent.
aptitudinal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (engl. aptitudinal)
1.
despre
sau
legat
de
aptitudine,
calitate
care
face
posibile
anumite
performanțe.
bosă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bosse)
1.
ridicătură
naturală
(a
unui
teren,
a
unei
roci
etc.).
2.
(anat.)
protuberanță,
umflătură,
proeminență.
3.
(fig.)
aptitudine.
capacitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)
1.
calitatea
de
a
fi
încăpător.
2.
întindere,
mărime
a
unui
lucru
în
raport
cu
ceea
ce
conține;
volum
al
unui
recipient.
3.
pricepere,
abilitate,
aptitudine
de
a
face
ceva.
4.
calitate
a
celui
care
este
capabil
să
înțeleagă
sau
să
facă
ceva.
5.
om
destoinic,
priceput;
învățat,
savant.
6.
(în
trecut)
examen
pentru
obținerea
titlului
de
profesor
secundar.
7.
proprietate
a
unui
sistem
tehnic
de
a
executa
o
operație,
de
a
produce
un
efect,
de
a
suferi
o
transformare.
8.
cantitatea
de
energie
pe
care
o
poate
acumula
un
sistem
fizic.
9.
(jur.)
drept,
putere
legală
de
a
face
un
act.
10.
obiectiv
industrial
sau
economic
cu
un
anumit
profil;
9.
examen
la
sfârșitul
a
opt
clase
elementare.