Dictionar

Rezultate secundare (Calitatea):

Abbevilian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.

2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.

3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.

4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.


Abilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.

2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.

3. (la pl., peiorativ) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.


Absoluitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absoluité)

1. calitatea a ceea ce este absolut.


Accesibilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accessibilité)

1. calitatea a ceea ce este accesibil; însuşirea de a fi accesibil.

2. faptul de a fi accesibil persoanelor cu dizabilități.

3. (economie) posibilitate materială și financiară de a accesa o resursă, bun sau serviciu.

4. (antonime) inaccesibilitate, neaccesibilitate.


Aciditate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acidité, lat. aciditas)

1. calitatea de a fi acid.

2. ~ (gastrică) = cantitatea de acid a sucului gastric; ~ a solului = însuşirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.