acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acusmie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acousmie)

1. halucinație auditivă care împiedică perceperea sunetelor.

acustic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acoustique)

1. adj. referitor la acustică.
2. s. f. ramură a fizicii care studiază natura și proprietățile sunetelor.
3. disciplină muzicală care studiază sunetele și legile perceperii lor.
4. calitate a audiției sunetelor într-o încăpere.

acusticofobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. acousticophobia, fr. acousticophobie)

1. teamă patologică față de sunete; frică de zgomot.

acut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. acutus, it. acuto)

1. ascuțit, pătrunzător.
2. (despre durere) intens, violent.
3. (despre boli) cu evoluție rapidă.
4. (despre sunete) înalt, ascuțit.
5. (bot.) cu vârf scurt și ascuțit, apropiat de 90°, având marginile drepte sau slab convexe (frunză, fruct).
6. (bot.) cu muchia ascuțita (tulpină).