lezmaiestate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. lésemajesté)

1. crimă de ~ = ofensă adusă persoanei sau autorității unui suveran, pedepsită de lege ca o crimă.

maiestate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. maiestas, fr. majesté)

1. titlu care se dă monarhilor.
2. grandoare, somptuozitate, măreție.

stater

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. statère, lat., gr. stater)

1. (în Grecia antică) monedă de aur sau argint valorând între două și patru drahme.

venustate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vénusté, lat. venustas)

1. grație, eleganță, farmec.

vetustate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vétusté, lat. vetustas)

1. starea a ceea ce este vetust; vechime, bătrânețe.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

acuzator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.

adera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adhérer)

1. a se ralia la părerea cuiva.
2. a deveni adeptul unui partid, al unei mișcări etc.
3. (despre state) a se alătura unui tratat.
4. a fi, a se ține lipit, strâns.

aerostatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérostatique)

1. adj. referitor la aerostatică.
2. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază echilibrul gazelor, precum și tehnica construirii și dirijării aerostatelor.

aerostație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérostation)

1. ramură a aeronauticii care studiază construcția și zborul aerostatelor.

afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declarație scrisă sub jurământ în fața instanței judecătorești (autentificată).