OK
X
afidavit
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr., engl. affidavit)
1.
(în
unele
state)
declarație
scrisă
sub
jurământ
în
fața
instanței
judecătorești
(autentificată).
beghină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. béguine)
1.
călugăriță
văduvă
sau
celibatară,
din
evul
mediu,
care,
fără
a
fi
pronunțat
un
jurământ,
trăia
în
mănăstire,
constituind
confrerii
caritative.
confirmație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. confirmation, lat. confirmatio)
1.
ritual
catolic
oficiat
(de
un
episcop),
în
vederea
întăririi
botezului
pentru
copiii
care
au
împlinit
șapte
ani.
2.
act
prin
care,
în
confesiunea
protestantă,
se
confirmă
jurământul
botezului
înainte
de
împărtășanie.
conjurație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. conjuration, lat. coniuratio)
1.
mașinație
creată
de
un
grup
de
indivizi,
legați
împreună
printr-un
jurământ
de
loialitate,
cu
scopul
de
a
răsturna
puterea
existentă;
complot.
2.
(prin
ext.)
acțiune
desfășurată
în
comun
și
în
cel
mai
mare
secret
de
mai
multe
persoane
împotriva
cuiva
sau
a
ceva.
3.
(var.)
conjurațiune.
deferi
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. déférer, lat. deferre)
1.
a
acorda,
a
conferi
(un
titlu,
onoruri
etc.)2.
a
supune
spre
judecare
în
fața
justiției.
2.
a
~
jurământ
=
a
cere
cuiva,
în
lipsă
de
alte
probe,
să
jure
în
fața
justiției.
depune
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. deponere, după fr. déposer)
1.
tr.
a
pune,
a
lăsa
(un
obiect)
undeva
(în
păstrare).
2.
a
~
bani
=
a
încredința
bani
spre
păstrare
(unei
instituții);
a
~
mandatul
=
a
renunța
la
o
demnitate,
la
o
însărcinare
specială
pe
care
cineva
nu
o
poate
îndeplini;
a
~
jurământ
=
a)
a
spune
tot
adevărul
într-un
proces;
b)
(despre
unii
funcționari,
despre
militari)
a
jura
în
mod
solemn
pentru
respectarea
anumitor
angajamente.
3.
a
desfășura,
a
executa,
a
presta
(o
muncă,
un
efort).
4.
tr.,
refl.
a
cădea,
a
lăsa
să
cadă
la
fund
(substanțe
solide
în
stare
de
suspensie
sau
dizolvare
într-un
lichid
care
formează
un
sediment
pe
fundul
vasului).
5.
intr.
(jur.)
a
face
o
depoziție.