abjudecare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abjudeca)

1. acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei.
2. suspendare, anulare a unui drept, a unui titlu etc. printr-o sentință judecătorească.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

adjudecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adjudication, lat. adiudicatio)

1. act prin care se adjudecă, se atribuie ceva cuiva; licitație, vânzare celui mai mare ofertant; adjudecare.
2. (var.) adjudecațiune.

adjudecător, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adjudicateur)

1. persoană care adjudecă, care face adjudecarea la o licitație.
2. (antonim) adjudecatar.

deferi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déférer, lat. deferre)

1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.)2. a supune spre judecare în fața justiției.
2. a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției.

evocație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. évocation, lat. evocatio)

1. evocare.
2. (jur.) trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanță.

fast 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. faste, lat. fastus)

1. adj. favorabil.
2. zile ~e = zilele în care erau îngăduite împărțirea dreptății și judecarea proceselor în tribunalele Romei antice.
3. s. f. pl. table cronologice la romani.
4. registre publice în care se consemnau acțiunile memorabile în vechea Romă.