Dictionar

romani

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. romani)

1. (lingvistică) limbă derivată din sanscrită și care îi unește pe romi în ciuda numeroaselor variații; limba țiganilor.
 

romanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. romanico, germ. romanisch)

1. descendent din romani.
2. limbi ~ce = grup de limbi care au la bază limba latină; neolatin.
3. care se ocupă cu limbile romanice.
4. artă ~ă = artă dezvoltată, în arhitectură, în țările europene, supuse influenței catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (severitate, masivitate și robustețe, volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etc.).
 

romanist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. romaniste, germ. Romanist)

1. specialist în romanistică; specialist în limbi romanice.
2. specialist în dreptul roman.
3. denumire dată pictorilor flamanzi din sec. XVI care au lucrat la Roma, imitând pictura maeștrilor Renașterii italiene.
 

românist, -ă

Parte de vorbire:  s. m. f.  
Etimologie: (românistică)

1. specialist în românistică.
 

romanistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Romanistik)

1. disciplină lingvistică și filologică care studiază limbile romanice.
 

românistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (român + -istică)

1. studiul limbii, culturii și literaturii române.
 

romanitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. romanité, it. romanità, lat. romanitas)

1. caracter romanic al unui popor, al unei culturi; latinitate.
2. origine, descendență romanică.
3. totalitatea popoarelor romanice.
 

abolla

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. abolla)

1. manta militară la romani.
 

agnomen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. agnomen)

1. poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite.
 

alma mater

Parte de vorbire:  loc. s.  
Etimologie: (lat. alma mater, mamă hrănitoare)

1. (inițial, la romani) patria.
2. (ulterior) universitate.
 

amfiteatru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphithéâtre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron)

1. (la greci și la romani) edificiu de formă circulară sau elipsoidală, (neacoperit), dintr-o arenă înconjurată de trepte și tribune, în timpul jocurilor publice.
2. sală de curs, conferințe cu locurile în plan înclinat sau în trepte.
3. configurație a unor terenuri dispuse în etaje circulare.
 

amoretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Amorette)

1. statuetă de copil cu aripioare.
2. statuetă reprezentând pe Amor, zeul dragostei la romani.
 

anagnost

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anagnoste)

1. (la romani) sclav însărcinat să facă lectură în timpul mesei sau al băii, să copieze manuscrise etc.