Dictionar

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
 

academism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académisme)

1. imitație servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renașterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumusețe rece și convențional.
3. fel de a se comporta academic.
 

acatalectic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acatalectique)

1. (despre versuri antice) cu unitățile metrice complete.
 

acropolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acropole, gr. akropolis)

1. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple.
 

agora

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. agora)

1. piață publică a orașelor grecești antice în care se concentrau viața civică și negoțul.
 

anticar (2)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antiquaire, germ. Antiquar)

1. negustor de antichități, de obiecte (de artă), de cărți vechi; buchinist.
2. persoană care are un gust pentru obiectele vechi și le colecționează.
3. (desuet) cel care s-a dedicat studiului obiectelor antice; arheolog.
4. (var.) anticariu, anticvar.
 

anticvă/anticva

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Antiqua)

1. litere de tipar drepte, cu linii de grosime diferită, inspirate de inscripțiile de pe monumentele Romei antice.