gust

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT sapor
2. FR saveur; goût
3. EN taste; flavour
4. DE Geschmack
5. RU вкус
6. HU íz

august

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. Augustus mensis "luna lui Augustus")

1. a opta lună a anului din calendarul gregorian, care are 31 de zile; (pop.) gustar, (pop.) măsălar, (pop.) secerar.

dezgust

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. dégoût)

1. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă.

dezgust

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT fastidium; nausea
2. FR dégoût; nausée
3. EN disgust; nausea
4. DE Ekel
5. RU отврaщение
6. HU undor

gust amar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT sapor amarus; amaritudo
2. FR amertume (saveur)
3. EN bitterness (taste)
4. DE bitter (Geschmack)
5. RU rорький (вкус)
6. HU keserű íz

gust de alună

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT sapor avellaneus
2. FR au goût de noisette
3. EN taste of nuts
4. DE nußartig (Geschmack)
5. RU ореховый вкус; орехо-подобный (вкус)
6. HU mogyoróíz

gust neplăcut; dezgustător

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT disgustans; nauseous; fastidiosus
2. FR répugnant; dégoûtant; écoeurant
3. EN disgusting; nauseous; offensive
4. DE Ekel erregend; widerwärtig; eklig
5. RU вызывaющий отврaщение
6. HU kellemetlen íz; undorító, visszataszító íz

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.

abominabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abominable, lat. abominabilis)

1. care provoacă oroare, repulsie; oribil; dezgustător, repugnant.

abominațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârșăvie, nelegiuire, ticăloșie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.

acid, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. acide, lat. acidus)

1. adj. cu proprietăți acide.
2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător.
3. (adesea fig.) care are proprietățile unui acid, cu gust acru, înțepător.
4. s. m. substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol.

acidula

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. aciduler)

1. a adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid.
2. a da un gust acrișor unei băuturi; a da aciditate unui lichid.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.