comite 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. comes, it. comite)

1. conducător al unui comitat.

comite 2

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. committere)

1. a face, a săvârși (ceva reprobabil).

comitent, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kommitent, it. commettente)

1. cel care încredințează unui comisionar efectuarea unor operații comerciale sau financiare în contul său.

comitet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. komitet, fr. comité)

1. organ de stat, de conducere sau îndrumare colectivă a unor organizații politice, de masă etc.
2. ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizații de masă; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni; ~ de redacție = colegiu de redacție.
3. organism în cadrul unei conferințe sau organizații internaționale, cu atribuții limitate și temporare.

vicecomite

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (vice- + comite)

1. (în Evul Mediu, în Transilvania) titlu dat dregătorului subordonat comitelui și numit de acesta; persoana care purta acest titlu.
2. (var.) (înv.) viscomite.

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.

agresa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. agresser)

1. a ataca fără provocare, violent și brusc, o persoană sau mai multe; a comite o agresiune.

agriotimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agriothymie)

1. (med.) tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă.

ambivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambivalent)

1. care prezintă ambivalență.
2. referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.
3. care are mai multe valori, mai multe proprietăți, mai multe comportamente diferite, contradictorii, chiar opuse.
4. (antonime) univalent, monovalent.

ambivalență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ambivalence)

1. existența concomitentă a două semnificații sau aspecte radical diferite.
2. stare psihologică a unui individ care denotă în același timp tendințe și trăiri contradictorii.

asasin, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assassin, it. assassino)

1. cel care comite un asasinat; ucigaș.