Dictionar

superior, -oară

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. superior, fr. supérieur)

1. adj. așezat în partea de sus; deasupra.
2. (despre cursuri de apă) spre izvor.
3. care are un loc înalt (într-o ierarhie).
4. care se distinge prin calități, prin merite deosebite.
5. la un nivel mai înalt.
6. matematici ~oare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe; învățământ ~ = treaptă a învățământului care urmează după cel liceal; studii ~oare = studii universitare.
7. s. m. f. cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decât altul.
 

superioritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. supériorité, lat. superioritas)

1. însușirea, starea a ceea ce este superior; atitudine a celui care se crede superior.
 

abate (1)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abații.
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu starețul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
3. preot, cleric la catolici.
4. prior.
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

academie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituție culturală de stat, creată pentru a sluji progresul științei, literaturii, artei și tehnicii.
2. instituție de învățământ superior.
 

aluviu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat., fr. alluvium)

1. perioadă geologică din cuaternarul superior, începând de la retragerea ghețarilor până în zilele noastre; holocen.
 

alveolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alvéolaire)

1. referitor la alveole; cu alveole.
2. (despre un fenomen) articulat la nivelul alveolelor dinților superiori.
 

amonte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. a monte)

1. în ~ = situat pe cursul superior al unui râu, spre izvor.