Dictionar

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.
 

acefalogastrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acephalogastria)

1. absența congenitală a capului și a părții superioare a abdomenului.
 

aerolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aéroloque)

1. specialist în aerologie, disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei.
 

agrochimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrochimie)

1. știință care studiază interacțiunile dintre substanțele chimice, microorganisme și plantele superioare.
2. chimie aplicată la nevoile agriculturii pentru producerea de îngrășăminte, pesticide, erbicide etc.
 

alelopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allélopathie)

1. (biol.) interacțiune stabilită între plantele superioare prin intermediul diferiților produși metabolici.
2. (biol.) fenomen biologic prin care un organism produce una sau mai multe substanțe biochimice, care influențează germinarea, creșterea, supraviețuirea și reproducerea altor organisme.