trecentist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. trecentista)

1. (scriitor, artist) din trecento.

trecento

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. trecento)

1. cultura și arta italiană din sec. XIV.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abiogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiogène)

1. (biol.) (despre medii) care este lipsit de viață.
2. (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii.
3. (antonim) biogen.

ablactație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.
2. încetare a secreției de lapte matern.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).