concurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concours, lat. concursus)

1. examen pentru selecționarea candidaților la admiterea într-o instituție de învățământ sau pentru a obține un post, o bursă etc.
2. întrecere; competiție sportivă.
3. ajutor, sprijin; colaborare; contribuție.
4. a-și da ~ul (la ceva) = a colabora; ~ de împrejurări = conjunctură.

curs 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cours)

1. ciclu de lecții sau prelegeri ținute la o catedră de învățământ superior.
2. volum care reunește un asemenea ciclu.

curs 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cursus, fr. cours)

1. preț variabil, stabilit la bursă, cu care se cumpără și se vând valutele și hârtiile de valoare.
2. preț al unității monetare dintr-o țară, exprimat în unitățile bănești ale altei țări.
3. în ~ul = pe perioada; a da ~ unei cereri = a rezolva o cerere.

cursă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. course, /2/ engl. course)

1. drum, distanță de străbătut.
2. traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe același itinerar, după un orar stabilit.
3. vehicul care parcurge un astfel de traseu.
4. unghi format de direcția în care se mișcă o navă comercială cu direcția nordului.
5. (fam.) alergătură, umblet.
6. (pl.) alergări de cai.
7. (fig.) întrecere, competiție.
8. întrecere sportivă în care mai mulți concurenți parcurg repede o anumită distanță.
9. (alp.) orice ascensiune în munți.
10. mișcare, deplasare rapidă a unui obiect în spațiu.
11. lungime a drumului parcurs de un piston în cilindru între cele două puncte moarte.

cursant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (rus. kursant)

1. persoană care urmează un curs special (de scurtă durată); cursist.

cursier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coursier)

1. adj., s. f. (bicicletă) de curse.
2. s. m. armăsar, cal de curse.
3. comisionar.
4. s. n. tun instalat la prora unei galere sau a unei șalupe, pentru a trage un ax spre înainte.

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.

admisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. admission, lat. admissio)

1. intrare a agentului motor în cilindrul unei mașini sau în mașina care îl utilizează.
2. porțiune din cursa pistonului în timpul căreia agentul motor intră în cilindru.

admite

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. admittere, după fr. admettre)

1. a accepta, a lua drept bun.
2. a îngădui, a permite.
3. a da curs favorabil (unei cereri).
4. a primi (la un examen).

afluent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affluent, lat. affluens)

1. apă curgătoare care se varsă într-un curs de apă mai mare.