concret, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concret, lat. concretus)

1. adj. care se poate percepe prin simțuri; palpabil.
2. (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri.
3. muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice.
4. precis, (bine) determinat.
5. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor.

concretețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. concretezza)

1. caracter concret; concretitate, concretitudine.

concreționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concrétionner)

1. refl. a suferi procesul de concreționare.

concreționar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concrétionnaire)

1. care prezintă concrețiuni.

concreționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. concreţiona)

1. operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și prin presarea lor în forme speciale; sinterizare.
2. (geol.) formare a concrețiunilor; concrețiune.

concretism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (concret + -ism)

1. caracter concret.
2. tendință în demersul ideativ și în comportament de a lega totul la nivelul perceptiv.
3. concepție potrivit căreia substratul ultim al lumii sunt lucrurile concrete, materiale; reism.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

abstracționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.

alegorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu.
3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.

angiolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiolithe)

1. concrețiune calcaroasă în interiorul angioamelor cavernoase.

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. neliniște, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conștiința condiției umane de ființă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracția regiunii epigastrice, însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.