Dictionar

dentiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dentition, lat. dentitio)

1. formare și apariție a dinților.
2. totalitatea dinților mamiferelor.
3. modul în care sunt așezați dinții în gură; dantură (1).
 

dedentiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dédentition)

1. pierdere a dinților (la bătrânețe).
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

creodonte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. créodontes)

1. subordin de mamifere primitive carnivore, cu dentiție puțin specializată.
 

dantură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. denture)

1. totalitatea dinților unui om.
2. dentiție (3).
3. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje.
 

hominizi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hominidès)

1. pl. familie de hominieni fosili sau actuali, care se caracterizează prin mers biped și dentiție umană etc.; hominide.
 

insectivor, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. insectivore/s/)

1. adj., s. n. (animal) care se hrănește cu insecte.
2. s. n. pl. ordin de mamifere inferioare cu dentiție slab dezvoltată, plantigrade, care se hrănesc cu insecte.
 

izodonție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isodontie)

1. dentiție din același tip de dinți.