chimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chimie, lat. chimia)

1. știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor.
2. ~ nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului.

agrochimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrochimie)

1. știință care studiază interacțiunile dintre substanțele chimice, microorganisme și plantele superioare.
2. chimie aplicată la nevoile agriculturii pentru producerea de îngrășăminte, pesticide, erbicide etc.

alchimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alchimie, lat. alchemia)

1. știință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint și aflarea unui leac. („elixirul vieții”)2. subtilitate, analiză subtilă.

arheochimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arheo- + chimie)

1. disciplină a chimiei în slujba arheologiei.

biochimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biochimie)

1. știință care studiază structura și procesele chimice specifice materiei vii; chimie biologică.

biogeochimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biogéochimie)

1. ramură a geochimiei care studiază elementele chimice ale biosferei.

carbochimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbochimie)

1. chimie industrială a produselor din huilă.

acetaldehidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acétaldéhyde)

1. (chimie) aldehidă rezultată din oxidarea etanolului, cu formula chimică CH₃CHO, care are un miros caracteristic de măr verde; etanal, aldehidă acetică.

acetamidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acétamide)

1. (chimie) compus organic, alb, cristalin și solid în forma sa pură, produs prin deshidratarea acetatului de amoniu (CH₃CONH₂); amidă a acidului acetic.

acetilură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acétylure)

1. (chimie) derivat al acetilenei cu un metal.
2. (chimie) ~ de calciu = carbid.

acetobutirat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. acétobutyrate)

1. (chimie) un amestec de acetat și butirat.
2. (chimie) ~ de celuloză = ester mixt al celulozei, la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor etc.

acroleină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acroléine)

1. (chimie) aldehidă etilenică, lichid volatil, cu miros neplăcut, prin deshidratarea glicerinei; propenal.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.