Rezultate secundare (Metal.):
Bimetal
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bimétal)
1. semifabricat obţinut prin unirea mecanică a două metale.
2. organ sensibil compus din două vergele metalice diferite, sudate pe toată lungimea, pentru controlul temperaturilor.
Metal 1
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métal, germ. Metall, lat. metallum)
1. element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi de electricitate, ductil şi maleabil, solid la temperatura obişnuită.
METAL(O)-, METALI-
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. métall/o/-, métalli-, cf. lat. metallum)
1. „metal”.
Metalazbest
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. métal-asbeste, germ. Metalasbest)
1. țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodo.
Metaldehidă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métaldéhyde)
1. substanţă solidă albă rezultată prin polimerizarea aldehidei acetice, folosită drept combustibil.
Metalepsă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métalepse)
1. figură de stil, constând în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecinţa unui fapt, sau invers.
Abajur
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abat-jour)
1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.
Abraziv, -ă
Parte de vorbire: adj., s.n. (pl. -e), s.m. (pl. -i)
Origine: (fr. abrasif)
1. (corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare.
2. (material) care, sub formă de granule, are însușirea de a tăia așchii dintr-un corp metalic sau ceramic.
Acetilură
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acétylure)
1. (chimie) derivat al acetilenei cu un metal.
2. (chimie) ~ de calciu = carbid.
Acordeon
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)
1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.
Aderenţă
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
2. bridă.
3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conştientă.
7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).
Adeziv, -ă
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. adhésif, lat. adhaesivus)
1. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit.
2. (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva.
3. (bot.) care se lipeşte şi se uneşte prin concreştere (celulă, disc).
4. s.m. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc.
5. substanţă care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante.