acordeon
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)
Etimologie: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)
1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.