Dictionar

Rezultate principale (Element):

Element

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élément, lat. elementum)

1. s. n. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pământul) ale corpurilor și fenomenelor naturii.

2. (pl.) fenomene, forțe ale naturii.

3. parte componentă a unui întreg, a unui ansamblu.

4. (lingv.) ~ de compunere = temă, cuvânt împrumutat, fără existență independentă, numai în compunerea de tip savant; ~ de relație = cuvânt sau locuțiune care exprimă raporturi sintactice.

5. membru al unei colectivități etc.

6. (chim.) corp simplu, care în combinație cu alte asemenea corpuri, naștere corpurilor compuse.

7. (fig.) mediu în care trăiește o ființă.

8. a fi în ~ul său = a fi într-o situație favorabilă.

9. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formează o mulțime.

10. celulă a unei pile electrice.

11. (pl.) principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei teorii etc.

12. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer.


Rezultate secundare (Element):

Bioelement

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bioélément)

1. element chimic din structura materiei vii.


Elementar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élémentaire, lat. elementarius)

1. de bază, esențial, fundamental.

2. care cuprinde principiile de bază ale unei discipline, științe etc.

3. învățământ ~ = prima treaptă a învățământului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază.

4. foarte simplu, rudimentar.

5. (mat.) funcție = funcție rațională, trigonometrică, exponențială, logaritmică etc., precum și funcțiile obținute din acestea, printr-un număr finit de operații algebrice de compunere sau de inversare.

6. care ține de natură și de fenomenele ei.


Elementaricesc, -ească

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (elementar + -icesc)

1. care este de bază; elementar.

2. (despre cărți, manuale etc.) care cuprinde elemente de bază ale unei științe; elementar.

3. (despre discipline științifice) care studiază elementele de bază; elementar.


Elementaritate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. eléméntarité, cf. it. elementarità)

1. calitatea a ceea ce este elementar, adică simplu, ușor; forță elementară.

2. caracterul specific a ceea ce este elementar.

3. (antonime) complexitate, dificultate.


Elementariza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (elementar + -iza, cf. fr. élémentariser)

1. a face devină elementar; a simplifica.


Elementarizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. élémentarisation)

1. acțiunea de a elementariza, de a simplifica ceva, și rezultatul acestei acțiuni.


Abecedar

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)

1. carte elementară pentru învăţarea scrisului şi cititului.

2. (fig.) primele noţiuni ale unei ştiinţe sau profesiuni; abc.


Abiologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice.


Abrupt, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. adj. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.

2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.

3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.

4. s.n. formă de relief abruptă.


Absorbi

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.

2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.

3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa pătrundă în sine; a îmbiba.

4. (fig.) a preocupa intens.

5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.

6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.

7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.


Accelerator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.

2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.

3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.

4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.

5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.


Accesoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.

2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.