Dictionar

abc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abc)

1. carte pentru învățarea alfabetului; abecedar.
2. enumerarea primelor litere ale alfabetului.
3. (fig.) principiile elementare, începutul, baza unei arte sau a unei științe.
 

etcetera

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. et caetera)

1. (arată că enumerarea ar putea fi continuată) și alții, și altele, și așa mai departe.
2. (var.) (var.) et caetera, et cetera, (înv.) ecetera, (înv.) etțetera, (înv.) ețetera.
3. (abrev.) etc.
 

exhaustiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. exhaustion, lat. exhaustio)

1. epuizare (completă) de energie, sleire.
2. acțiunea de a epuiza un lichid sau fluid.
3. (matematică) descrie o metodă de calcul care face posibilă obținerea unor rezultate din ce în ce mai precise.
4. (logică) metodă de analiză constând în enumerarea tuturor cazurilor posibile, a tuturor ipotezelor cuprinse într-o întrebare.
5. (var.) (înv.) esaustiune.
 

naiv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. naïf)

1. adj. (și adv., s. m. f.) natural, candid, ingenuu; sincer, neprefăcut.
2. fără experiență, credul, inocent.
3. artă ~ă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă, a lucrurilor, ființelor etc.
4. (peior.) simplist, prostuț; copilăresc.
5. s. m. pl. pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc.
 

nomenclatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

1. totalitatea termenilor folosiți sistematic într-o știință, într-o ramură a tehnicii etc.
2. listă, catalog cuprinzând termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, în special din domeniul tehnicii etc.
3. schemă de organizare a unei instituții, conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor în subordine; (p. ext.) persoanele care ocupă diferite funcții în cadrul acestei scheme; (peior.) categorie privilegiată a vârfurilor politice într-un regim dictatorial.
 

merism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mérisme, cf. gr. merismos „distribuție”)

1. figură de stil care constă în enumerarea distributivă a faptelor (ex. avea prada în mână, fuga în tălpi, hrana în pântece).
2. (sinon.) diereză oratorică.