complexitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. complexité)

1. caracterul a ceea ce este complex, alcătuit din multe elemente, greu de înțeles; dificultate legată de acest caracter complex.
2. gradul de utilizare a resurselor (timp, memorie) de către un algoritm în funcție de datele care urmează să fie procesate.

dublu 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. double)

1. adj. care este de două ori mai mare; îndoit.
2. din două obiecte identice sau de aceeași natură.
3. (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei.
4. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc.
5. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității.

elementaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. eléméntarité, cf. it. elementarità)

1. calitatea a ceea ce este elementar, adică simplu, ușor; forță elementară.
2. caracterul specific a ceea ce este elementar.
3. (antonime) complexitate, dificultate.

funcționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fonctionnalisme)

1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate.
2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc.
3. (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor.
4. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia.

istorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., gr. historia, it. istoria, după fr. histoire)

1. proces obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură și societate.
2. știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate.
3. știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării faptelor într-un anumit domeniu.
4. expunerea critică a unor fapte istorice.
5. povestire, narațiune.
6. (fam.) întâmplare, pățanie; poznă.

simplicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. simplicité, lat. simplicitas)

1. starea sau calitatea de a fi simplu; simplitate.
2. (var.) (înv.) semplicitate.
3. (antonim) complexitate.

incomplex, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (lat. incomplexus, fr. incomplexe)

1. care nu este complex, lipsit de complexitate; simplu.
2. (anton.) complex.