sugera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. suggérer, lat. suggerere)

1. a face să se ivească în mintea cuiva o idee, un gând.

sugerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. sugera)

1. acțiunea de a sugera și rezultatul ei.
2. insuflare de gânduri, idei, sentimente, fără a le exprima direct (ci printr-o aluzie, asociație de idei etc.); sugestie.
3. (prin ext.) evocare.

arborizație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arborisation)

1. desen natural sugerând ramuri de arbori în unele minerale sau pe geamuri când îngheață.

consilia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. conseiller, lat. consiliari)

1. a spune cuiva ce ar trebui sau nu ar trebui să facă; a sfătui.
2. a propune, a sugera cuiva reguli, principii, soluții pe care să le urmeze.
3. a îndemna pe cineva să acționeze într-un anumit mod, a invita la o anumită acțiune sau comportament.
4. (antonim) a deconsilia.

cum grano salis

Parte de vorbire:  loc. adv  
Etimologie: (lat. cum grano salis)

1. (mod de a sugera că cele spuse trebuie luate oarecum în glumă) cu un grăunte de sare, cu umor.

dictare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. dicta)

1. acțiunea de a dicta și rezultatul ei; dictat (ex. scriere după ~).
2. lucrare școlară pentru reproducerea în scris a unui text dictat.
3. pronunțare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai.
4. impunere categorică a unor norme sau reguli prestabilite; (prin ext.) ordin.
5. îndemnare la o acțiune.
6. (înv.) sugerare.

dublu 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. double)

1. adj. care este de două ori mai mare; îndoit.
2. din două obiecte identice sau de aceeași natură.
3. (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei.
4. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc.
5. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității.

ficțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fiction, lat. fictio)

1. închipuire, creație a imaginației; reprezentare falsă produsă de imaginația cuiva.
2. latură specifică a creației artistice, calitatea acesteia de a sugera întâmplări adevărate.