Dictionar

îndoitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (îndoi + -tor)

1. care dublează; (prin ext.) care înmulțește de un anumit număr de ori.
2. care împăturește în două; care împăturește de mai multe ori.
3. care curbează.
 

bască

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. /beret/ basque)

1. beretă cu marginile îndoite înăuntru.
 

buldozer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr., rus. bulldozer)

1. mașină rutieră (pe șenile) cu o lamă în față, pentru săparea, deplasarea și nivelarea pământului și la deszăpezit.
2. presă orizontală de matrițat și îndoit (la cald).
 

bumerang

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. boomerang, germ. Bumerang)

1. armă de luptă și de vânătoare din lemn, în formă de baston îndoit, la australienii băștinași, care, aruncată, neatingând ținta, revine la locul de pornire.
2. efect de ~ = efect invers celui scontat, situație când un act de ostilitate, un argument se întoarce împotriva autorului său.
 

buscat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. busqué)

1. care prezintă o curbură convexă; încovoiat, îndoit.
2. nas ~ = nas coroiat.
3. porți ~e = porți de ecluză care se închid formând un unghi opus curentului.
 

capriolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. capriola)

1. săritură în sus și înainte a unui cal dresat, cu membrele anterioare îndoite de la genunchi, iar cele posterioare complet întinse înapoi.
 

conduplicat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. condupliqué)

1. (bot.; despre un organ) îndoit longitudinal în două jumătăți suprapuse.