falsa făinare a grâului

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT Sclerophthora macrospora
2. FR sclérosporose du blé
3. EN downy mildew of wheat
4. DE Sclerophthora macrospora- Hexenbesen bei Mais; Sklerosporose des Weizens
5. RU склероспориоз пшеницы; ложнaя мучнистaя росa пшеницы
6. HU búzaperonoszpóra

antedată

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. antidate)

1. dată falsă pusă unui act care este anterioară datei reale.
2. (antonim) postdată.

antidemocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anti- + democraţie)

1. regim politic care pretinde a fi o democrație, dar nu este cu adevărat una; democrație de fațadă, falsă democrație, pseudodemocrație.

conjuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)

1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică.
2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă.
3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii.
4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească.

distonanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (distona + -anţă)

1. faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează.
2. dezacord cu ansamblul sau cu restul; stare distonantă; lipsă de armonie.
3. (muz.) succesiune sau simultaneitate de sunete care distonează din punct de vedere al armoniei muzicale; intonație falsă; distonare.

eroare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. erreur, lat. error)

1. lipsă de concordanță între percepții și realitatea obiectivă; cunoștință falsă, denaturată; greșeală.
2. a induce (pe cineva) în ~ = a amăgi, a înșela.
3. (jur.) reprezentare greșită asupra unei situații de fapt, ori asupra existenței unui act normativ.
4. diferența dintre valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi.

euforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. euphorie, gr. euphoria)

1. stare de fericire, de beatitudine.
2. falsă senzație de fericire, manifestată ca simptom al unei boli neuropsihice sau provocată de substanțe narcotice.