OK
X
cacadu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Kakadu)
1.
papagal
din
Australia,
cu
penajul
alb,
care
poartă
pe
cap
un
moț
de
pene
viu
colorate;
cacatoes.
compte-rendu
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. compte-rendu)
1.
raport
despre
un
eveniment,
o
stare
de
lucruri
et
cetera;
recenzie.
2.
text
prin
care
se
raportează,
expune
un
fapt,
un
eveniment
etc.
DU(O)-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. duo-, cf. lat. duo)
1.
„doi,
dublu”.
dual, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dual, lat. dualis)
1.
adj.
care
prezintă
dualitate;
dublu.
2.
(despre
două
noțiuni
matematice)
de
aceeași
natură,
obținute
una
din
cealaltă
prin
același
procedeu.
3.
s.
n.
număr
gramatical
caracteristic
unor
limbi,
deosebit
de
sg.
și
pl.,
prin
care
se
arată
că
este
vorba
de
două
exemplare
din
aceeași
specie
sau
de
o
pereche
de
obiecte.
dualism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dualisme)
1.
dualitate
(1).
2.
concepție
filozofică
potrivit
căreia
la
baza
existenței
stau
două
principii
opuse
și
ireductibile:
materia
și
spiritul,
corpul
și
sufletul,
binele
și
răul
etc.
3.
(psih.)
teorie
potrivit
căreia
între
fizic
și
psihic
nu
există
raporturi
de
interdependență,
cu
o
natură
și
funcții
distincte.
dualist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. dualiste)
1.
I.
referitor
la
dualism,
propriu
dualismului.
2.
care
cuprinde
două
elemente
disjuncte,
opuse
și
complementare.
3.
II.
adept,
teoretician
al
dualismului.
4.
persoană
care
profesează
o
doctrină
dualistă.
5.
(antonim)
monist.
abandona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. abandonner)
1.
(tr.)
a
rupe
legătura
cu
ceva
sau
cu
cineva.
2.
a
renunța
la
a
urma
o
acțiune,
o
căutare
etc.
3.
a
părăsi,
a
renunța
definitiv
la
ceva.
4.
a
părăsi
pe
cineva
(familia,
copiii)
lăsându-l
fără
sprijin.
5.
a
nu
mai
vrea
ceva
sau
pe
cineva.
6.
a
neglija,
a
lăsa
în
voia...
7.
a
înceta
de
a
utiliza.
8.
(refl.)
(figurat)
a
se
lăsa
pradă
unui
sentiment,
unei
emoții,
a
se
adânci
în
anumite
preocupări.
9.
a
se
încrede,
a
se
preda.
10.
a
se
neglija.
11.
a-și
pierde
curajul.
12.
(intr.)
a
se
retrage
dintr-o
competiție.
abate (2)
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)
1.
(tr.,
intr.,
refl.)
a
(se)
îndepărta
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
2.
(fig.)
a
(se)
îndepărta
de
la
o
normă
fixată,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
3.
(refl.)
(despre
fenomene
ale
naturii,
calamități,
nenorociri)
a
se
produce
pe
neașteptate
(cu
forță).
4.
(refl.)
a
se
năpusti
(asupra).
5.
(refl.)
a
se
opri
în
treacăt
undeva
sau
la
cineva
(părăsind
drumul
inițial).
6.
(refl.,
intr.)
a-i
veni
ideea,
a-i
trece
prin
minte;
a
i
se
năzări.
7.
(tr.)
a
întrista,
a
deprima,
a
descuraja.
8.
(tr.)
a
doborî,
a
culca
la
pământ.
9.
(refl.)
a
cădea.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
abație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. abbazia)
1.
instituție
religioasă,
cu
statut
special,
condusă
de
un
abate
sau
de
o
abatesă
și
care
depinde
de
un
episcop
sau
direct
de
Papă.
2.
mănăstire
catolică
cu
proprietăți
și
venituri
condusă
de
un
abate.
3.
mănăstire
catolică
unde
se
află
această
instituție.
4.
stăreție.
5.
titlu
cu
domeniu
ecleziastic
atribuit
unui
abate.
abcedografie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abcédographie)
1.
(med.)
radiografie
a
unui
abces
după
puncție,
evacuare
sau
injecție
cu
aer.
abces
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)
1.
(med.)
colectare
de
puroi
într-un
țesut
sau
organ.
2.
(med.)
colecție
circumscrisă
de
puroi
apărută
în
urma
dezintegrării
țesuturilor
(necroză
tisulară)
sub
acțiunea
unor
agenți
microbieni
sau
parazitari.
3.
~
cald
(sau
acut)
=
~
însoțit
de
durere
cu
caracter
pulsatil
și
febră.
4.
~
rece
=
~
cu
evoluție
îndelungată,
caracterizat
de
absența
inflamației.
5.
~
urinos
=
~
produs
prin
infiltrația
urinei
în
țesutul
celular.