artificial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. artificiel, lat. artificialis)

1. care este produsul activității umane; făcut de om; nenatural, meșteșugit.
2. care nu ține cont de caracteristicile naturale, de faptele reale.
3. căruia îi lipsește naturalețea; prefăcut, nesincer; artificios.
4. care este făcut după criterii subiective, arbitrare.
5. (antonim) neartificial.

balanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balance)

1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar.
2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.
3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport.
4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an.
5. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).

comenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commenter, lat. commentari)

1. a interpreta (pe marginea unei întâmplări, a unei chestiuni etc.).
2. (peior.) a discuta, a interpreta cu răutate faptele sau spusele cuiva.
3. a analiza, a explica critic (o operă literară, istorică etc.).

cronicar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cronică + -ar, fr. chroniqueur)

1. autor de cronici sau de letopisețe; cel care consemnează faptele istorice în ordinea desfășurării lor.
2. colaborator al unui ziar, al unei reviste, unde redactează cronici (fiind de multe ori subiectiv și folosind un ton anume pentru a trezi curiozitatea și interesul publicului).
3. colaborator special însărcinat cu abordarea diverselor subiecte într-o manieră regulată, în presa scrisă, audiovizuală sau electronică.

cronografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chronographie, gr. khronographia)

1. totalitatea operelor în care faptele sunt prezentate cronologic.
2. procedeu de compoziție constând în descrierea unor momente, arătându-se împrejurările în care se consumă, cadrul spațial al unui fragment de timp.

dezavua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désavouer)

1. a dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva.
2. a refuza să recunoască ceva; a renega.