Dictionar

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
 

amabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amabilité, lat. amabilitas)

1. însușirea de a fi amabil; calitatea unei persoane amabile.
2. firea unei persoane vrednice de iubit.
3. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment.
4. (antonime) grosolănie, răutate.
 

comenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commenter, lat. commentari)

1. a interpreta (pe marginea unei întâmplări, a unei chestiuni etc.).
2. (peior.) a discuta, a interpreta cu răutate faptele sau spusele cuiva.
3. a analiza, a explica critic (o operă literară, istorică etc.).
 

critica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. critiquer)

1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare.
2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva.
3. (peior.) a vorbi de rău, a bârfi.
 

malignitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. malignité, lat. malignitas)

1. caracter a ceea ce este malign.
2. (med.) tendința unei boli de a se agrava; caracterul sever și progresiv al unei tumori canceroase.
3. dispoziția de a face rău altora; răutate.
4. (var.) (înv.) malinitate.
5. (antonime) benignitate, bunătate.
 

malițiozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. maliziosità)

1. însușirea de a fi malițios; înțepătură, răutate; maliție.