critic

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. critique, lat. criticus)

1. specialist în probleme de literatură și artă, care analizează, interpretează și apreciază operele create.

critic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critique, lat. criticus)

1. referitor la critică.
2. bazat pe critică, care folosește critica.
3. referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos.
4. aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text.
5. ediție ~ă = ediție a unui text (clasic, vechi) însoțit de aparat critic.
6. (fiz.) stare ~ă = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferența dintre starea lichidă și cea gazoasă.

critica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. critiquer)

1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare.
2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva.
3. (peior.) a vorbi de rău, a bârfi.

critică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. critique, lat. criticus, gr. kritike)

1. analiză, apreciere a valorii faptelor, acțiunilor și creațiilor oamenilor.
2. apreciere (severă) a însușirilor, a comportamentului cuiva.
3. ~ă literară = studiu aplicat la opera literară, pe care o analizează, o comentează, valorificând-o în special sub unghi artistic.
4. ~ă de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborării lui, formei originare etc.

criticabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critiquable)

1. care poate, merită să fie criticat.

criticant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critiquant)

1. (fam.) (cel) care este gata oricând să facă o critică negativă; care bârfește, intrigant.

criticastru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kritikaster)

1. (peior.) critic mărunt, neînsemnat.

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.

anticritic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticritique, /II/germ. Antikritik)

1. adj. referitor la anticritică.
2. s. f. răspuns la o critică.

antiintelectualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. antiintellektualizm)

1. atitudine critică față de tendința de folosire excesivă a abstracțiilor, a operațiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor.
2. concepție care neagă posibilitatea cunoașterii științifice a adevărului cu ajutorul rațiunii; iraționalism.

antimarxism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Antimarxismus)

1. ideologie și/sau mișcare politică care respinge sau critică principiile marxismului; opoziție față de marxism.

aparat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

1. sistem tehnic care servește pentru o operație tehnică, științifică etc.
2. instalație, unealtă pentru exerciții gimnastice.
3. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeași funcție în organism.
4. totalitatea serviciilor unei instituții.
5. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia.
6. totalitatea procedeelor și mijloacelor într-o anumită muncă.
7. ~ științific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o muncă științifică; ~ critic = notele explicative care însoțesc un text, comentat de editor.