Dictionar

merita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. mériter, lat. meritare)

1. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni.
2. a justifica stima, prețuirea, interesul.
3. (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora.
 

binemerita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (bine + merita)

1. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva.
 

merital

Parte de vorbire:  s.m. (pl. -i), s.n. (pl. -e)  
Etimologie: (fr. mérithalle)

1. (bot.) spațiul dintre două noduri de pe o ramură (fiecare nod are un ochi care conține mai mulți muguri).
 

meritală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mérithalle)

1. (bot.) porțiunea dintre două noduri sau dintre două inserții de frunze pe o ramură; internod.
2. (var.) merital.
 

antologabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (antologa + -bil)

1. care merită să figureze într-o antologie.
2. (prin ext.) care este demn de reținut.
 

blamabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. blâmable)

1. care merită să fie blamat; demn de blamat.
2. (antonime) lăudabil, pardonabil.
 

cenzurabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. censurable)

1. care poate fi cenzurat.
2. care riscă sau care merită să fie cenzurat.
 

citabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. citable)

1. care poate fi citat; care merită să fie citat.
 

condamnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comdamnable)

1. care merită, trebuie să fie condamnat; reprobabil.
 

criticabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critiquable)

1. care poate, merită să fie criticat.