Dictionar

terminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. terminatio)

1. partea terminală a unui lucru.
2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt.
3. (rar) desinență.
4. (muz.) concluzie melodică.
 

terminativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. terminatif)

1. care constituie o terminație (2).
2. referitor la rezultatul unei acțiuni.
 

terminator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. terminateur)

1. (pentru o planetă sau o lună) linie de separație între partea luminată (unde este zi) și partea întunecată (unde este noapte).
 

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
 

absolvent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Absolvent, lat. absolvens)

1. persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ.
 

acantofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acanthophyle)

1. (despre plante) cu frunzele terminate cu țepi.
2. (entomol.) care caută plante spinoase.
 

acetoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétose)

1. boală la rumegătoare determinată de prezența în exces de corpi cetonici în organism.
 

acuminat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acuminé, lat. acuminatus)

1. (bot.; despre organe) terminat cu un vârf lung și ascuțit.
2. (bot.) cu vârful lung ascuțit și cu marginile concave (capsulă, frunză, petală).
 

adrenergic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adrénergique)

1. (despre substanțe) cu acțiune similară celei a adrenalinei.
2. (despre nervi) ale căror terminații eliberează adrenalina.