acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.
2. bridă.
3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conștientă.
7. (bot.) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).

crustaceu, -ee

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. crustacé, crustacés)

1. I. care formează, prezintă o crustă.
2. în formă de crustă greu de separat de substrat.
3. (despre animale) care este înconjurat de o crustă; acoperit de o carapace tare.
4. (zool.) care ține de crustacee, privitor la crustacee.
5. (bot.) (despre licheni) care are un aparat vegetativ care aderă puternic de suportul pe care îl acoperă ca o crustă.
6. (med.) (despre o boală de piele) care este însoțită de cruste.
7. II. (la plural) clasă de artropode acvatice, cu respirație branhială și corpul acoperit cu o crustă chitinoasă impregnată cu calcar; (și la sg.) animal care face parte din această clasă.
8. aceste animale acvatice și comestibile (crabi, creveți, raci, homari, langustine).

crustos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. crostoso)

1. cu multă coajă, cu crustă; care abundă în cruste.
2. care are o crustă; care formează o crustă; care are aspectul unei cruste.
3. (botanică) califică talul anumitor licheni foarte aderenți la substrat (roci, scoarță de copac), astfel încât să apară ca o crustă.

incrusta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. incruster, lat. incrustare)

1. tr. a aplica pe obiecte incrustații.
2. (fig.) a întipări.
3. refl. (despre substanțe) a se depune sub formă de cruste pe pereții unei conducte, ai unui recipient etc.

rupia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rupia)

1. boală de piele prin cruste purulente care, după ce cad, lasă răni sângerânde.