Dictionar

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.
 

afeliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphélie)

1. punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita unui corp ceresc.
 

apocentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocentre)

1. punct al orbitei unui corp ceresc unde acesta se află la cea mai mare distanță de corpul central în jurul căruia se mișcă.
 

apsidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apside)

1. fiecare dintre extremitățile axei mari ale orbitei eliptice a unui corp ceresc.
 

astru 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astre, lat. astrum, gr. astron)

1. /s. n. corp ceresc natural.
2. (fig.) creator, artist cu un mare renume.
 

autumnal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. autumnalis, fr. autumnal)

1. de toamnă.
2. (astr.) punct ~ = unul din cele două puncte de intersecție, dintre eliptică și ecuatorul ceresc.