aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. starea unui lucru care aderă fizic la altul.
2. (în special) acțiunea de a se lipi de o suprafață, sub acțiunea forțelor de atracție dintre molecule; lipire strânsă; aderare, legătură.
3. (med., biol.) faptul, pentru două organe, de a fi sudate unul de celălalt.
4. (medicină) unire accidentală sau morbidă a două părți care sunt separate în stare normală; bridă.
5. (fizică) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
6. (construcții) fenomen de legătură între beton și oțel.
7. (metalurgie) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
8. (prin ext.) solidarizare conștientă.
9. (botanică) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
10. (mecanică) legătura roților cu solul care permite unui vehicul să se deplaseze înainte.
11. (fig.) atașament puternic (față de un partid, o credință etc.).
12. (antonime) inaderență, neaderență, nonaderență.

bilocular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biloculaire)

1. (despre fructe, organe) care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji; cu două locuri.

conectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. connectivus)

1. adj. care poate fi conectat, unit.
2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector.
3. s. n. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei.
4. nerv care reunește mai mulți ganglioni.
5. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor.
6. (mat.) operator (5).
7. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional.

decomandat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. décommandé)

1. (despre camerele unei locuințe) cu intrări separate, care nu comunică între ele; (despre apartamente) cu astfel de camere.

dialipetal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dialypétale/s/)

1. adj. (despre flori) a cărui corolă are petale separate.
2. s. f. pl. subclasă de plante angiosperme dicotiledonate cu flori dialipetale.

dialisepal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dialysépale)

1. (despre flori) al cărui caliciu are sepale separate.