dezunire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. dezuni)

1. acțiunea de a (se) dezuni sau rezultatul acestei acțiuni; desfacere, dezlipire, separare.
2. dezacord între membrii unui partid, ai unei familii etc.; dezbinare, neînțelegere, vrajbă.

înnebunire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înnebuni)

1. faptul de a înnebuni.
2. pierdere a stăpânirii de sine.
3. îmbolnăvire de demență.
4. îndrăgostire puternică de cineva sau de ceva.

nebunire

Parte de vorbire:  s.f. (popular)  
Etimologie: (nebuni)

1. acțiunea de a nebuni și rezultatul ei.

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

adelfie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphie)

1. (bot.) concreștere a două sau mai multe organe (stamine, ramuri).
2. (bot.) reunirea în fascicule a staminelor prin filamentele lor.

adelfofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphophagie)

1. absorbție a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.
2. devorare a unui animal de către altul din aceeași specie ori din specii diferite.
3. unire a doi gameți de același sex.

adelfogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphogamie)

1. (biol.) unire a două organe sau celule generate de același individ.
2. (biol.) copulare a celulelor fiice.
3. (biol.) metodă de ameliorare și formare a unor rase noi de animale.
4. (bot.) polenizare încrucișată între indivizii deosebiți ai unor specii apropiate.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. starea unui lucru care aderă fizic la altul.
2. (în special) acțiunea de a se lipi de o suprafață, sub acțiunea forțelor de atracție dintre molecule; lipire strânsă; aderare, legătură.
3. (med., biol.) faptul, pentru două organe, de a fi sudate unul de celălalt.
4. (medicină) unire accidentală sau morbidă a două părți care sunt separate în stare normală; bridă.
5. (fizică) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
6. (construcții) fenomen de legătură între beton și oțel.
7. (metalurgie) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
8. (prin ext.) solidarizare conștientă.
9. (botanică) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
10. (mecanică) legătura roților cu solul care permite unui vehicul să se deplaseze înainte.
11. (fig.) atașament puternic (față de un partid, o credință etc.).
12. (antonime) inaderență, neaderență, nonaderență.