Dictionar

Rezultate secundare (Unire):

Dezunire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. dezuni)

1. acțiunea de a (se) dezuni sau rezultatul acestei acțiuni; desfacere, dezlipire, separare.

2. dezacord între membrii unui partid, ai unei familii etc.; dezbinare, neînțelegere, vrajbă.


Acoladă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrăţişare şi o lovire uşoară cu latul spadei.

2. (fig.) îmbrăţişare.

3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuaţii, portative muzicale etc.

4. formă de boltă ca o paranteză culcată.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Adelfie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphie)

1. (bot.) concreştere a două sau mai multe organe (stamine, ramuri).

2. (bot.) reunirea în fascicule a staminelor prin filamentele lor.


Adelfofagie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphophagie)

1. absorbţie a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.

2. devorare a unui animal de către altul din aceeaşi specie ori din specii diferite.

3. unire a doi gameţi de acelaşi sex.


Adelfogamie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphogamie)

1. (biol.) unire a două organe sau celule generate de acelaşi individ.

2. (biol.) copulare a celulelor fiice.

3. (biol.) metodă de ameliorare şi formare a unor rase noi de animale.

4. (bot.) polenizare încrucişată între indivizii deosebiţi ai unor specii apropiate.


Adjoncţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adjonction)

1. acțiunea de a adăuga; rezultat al acestei acțiuni; unire, alipire.

2. (antonime) defalcare, (înv.) supresiune.