Dictionar

alchimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alchimie, lat. alchemia)

1. știință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint și aflarea unui leac. („elixirul vieții”)2. subtilitate, analiză subtilă.
 

alchimist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă să transmute metalele comune în aur.
2. (var.) (înv.) alhimist.
 

ermetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hérmétique)

1. care astupă, etanșează perfect.
2. (fig.) greu de înțeles, obscur, impenetrabil.
3. referitor la alchimie.
4. ezoteric.
 

iatrochimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. iatrochimie)

1. parte a alchimiei care se ocupă cu aplicarea chimiei la medicină.
 

spagirie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. spagirie)

1. nume dat de școala lui Paracelsus chimiei; arta de a dizolva și amesteca substanțele; chimie, alchimie.
 

spagiric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spagirique)

1. privitor la alchimie; care ține de alchimie.
2. privitor la spagirie; care ține de spagirie.
3. care aparține chimiei sau alchimiei antice; alchimic, chimic.
 

sublimătoare

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (sublima + -toare, cf. fr. sublimatoire)

1. (alchimie) vas folosit pentru sublimare; sublimator, (rar) sublimatoriu.